Gabrielle Chanel, creatoarea care a schimbat pentru totdeauna lumea modei, s-a nascut intr-o familie modesta. Mama sa moare cand Gabrielle avea doar cativa ani, iar tatal ei o paraseste, lasand-o intr-un orfelinat din Correze, unde fetita va creste si va lua primele lectii de croitorie. Aici primeste si porecla Coco dupa ce interpreteaza in fata colegilor un cantecel despre un caine pierdut pe nume Coco, porecla pe care o va transforma intr-un titlu de noblete.
Sansa tinerei care nu se descurcase prea bine la cursurile de croitorie de la orfelinat a fost sa fie descoperita de o tanara doamna din inalta societate. Impresionata de frumusetea gratioasa si timida a adolescentei, aceasta i-a oferit o ocazie unica de a descoperi lumea celor bogati, luand-o sa locuiasca impreuna cu ea. Coco a frecventat cercurile inalte, a descoperit frumusetea modei, a invatat ce se potriveste si ce nu, ce ar merge si ce ar fi un esec. Decide sa devina la randul ei creatoare de moda si incepe modest, realizand palarii.
In 1910 Coco Chanel si-a deschis un atelier de palarii pe strada Cambon din Paris, iar la intrarea in unica incapere avea doar o mica placuta, pe care scria simplu "Chanel Modes".
De la inceput a dat dovada de multa inventivitate, fiind decisa sa ofere clientelor ceva nou si nu doar sa reproduca modelele deja existente. In doar trei ani isi deschidea primul ei magazin in Deauville si avea deja o lista de cliente fidele, care la randul lor aduceau alte doritoare de haine de calitate.
Euforia anilor '20 avea sa fie marcata de schimbarile din moda feminina, iar Chanel a lansat modele simple, inspirate de moda masculina, simtind ca femeile isi doreau toalete care sa fie comode si practice, de la puloverele pe gat la fustele mai scurte, de la rochii elegante la accesorii diverse.
Treptat, Coco devenea un nume in lumea franceza si nu numai, iar anumite curente si tendinte au fost lansate de ea, unele chiar neintentionat. Cand s-a intors dupa o vacanta la Riviera, arsa de soarele puternic, toate femeile cochete si-au dorit sa fie la fel de bronzate precum Coco. Cand a mers la curse purtand un pardesiu cu linie masculina, imbracat pentru o tinuta mai comoda, acesta a devenit automat cel mai dorit model.
Devenita o celebritate, a pus un deosebit accent pe calitatea si identitatea accesoriilor, purtand uneori un colier de perle, in valoarea de peste 75.000 dolari, pentru a-si pune in evidenta creatiile. Pentru un efect deosebit asorta adesea costumele cu bijuterii, o idee care a prins si a fost repede imitata.
In 1938 insa a inceput o perioada mai putin buna pentru Coco. Pe masura ce se apropia razboiul, iar designerul italian Schiaparelli castiga tot mai mult teren in lumea modei, Chanel a preferat sa se retraga pentru un timp. Aveau sa fie nu mai putin de 15 ani in care s-a aflat in cea mai mare parte a timpului in Elvetia, mai ales dupa ce povestea de dragoste cu un ofiter nazist ii adusese respingerea vehementa din partea publicului francez. Abia in 1954 va reveni in salonul ei parizian, pentru a revigora vanzarile parfumurilor Chanel, in continua scadere.
Considerata de multi doar o "colaborationista", Chanel a revenit cu greu in lumea modei pariziene si mai ales in inimile francezilor, dar a facut-o in stilul ei direct. Prima sa mare reusita postbelica a fost lansarea colectiei de costume din jerseu si tweed, primite cu retineri de presa de specialitate, dar care au starnit o adevarate frenezie, nenumarate ateliere incercand sa le imite. Aceste produse erau copiate si prezente peste tot, in buna parte din cauza lui Coco Chanel, care a refuzat mereu sa condamne copierea in lumea modei. Obisnuia sa spuna ca ea nu este o artista si ca rolul hainelor este de a fi purtate pe strada, indiferent daca este vorba de originale sau copii mai ieftine.
Chiar daca vanzarile Chanel erau in crestere, copiile mai ieftine se vindeau si mai bine, cu miile. Coco Chanel a avut inspiratia de a combate copiile lansand modele din materiale accesibile, la preturi destul de impresionante : echivalentul astazi a 700 de dolari pentru un model original.
Anii '60 s-au dovedit mai linistiti, caci Chanel a rafinat si dezvoltat modelele sale clasice : jachete drepte, scurte, fara guler, cu fuste pana la genunchi si palarii cu boruri largi, model Breton, care erau deja caracteristice pentru casa Chanel. Creatoarea nu ezita sa mearga in atelier si sa supravegheze personal modelele. Perfectionista innascuta, nu admitea nici cel mai mic defect si se intampla adesea, mai ales in timpul pregatirilor pentru prezentarile de moda, sa taie cu foarfeca hainele care nu erau suficiente de bine cusute. Chanel trebuia sa fie un sinonim pentru calitate.
Spre batrinete parerea ei avea valoarea de lege in moda, asa ca Chanel nu isi putea aduce aminte altfel decat cu nostalgie de inceputurile sale.
De jumatate de secol moda feminina fusese marcata de Coco Chanel, care oferea doritorilor propria formula a succesului "Nu ai nevoie de geniu, doar de multa indemanare, talent si putin bun gust".
Coco Chanel a devenit un mit si un model pentru tinerii designeri. Printre clientii sai se numarau cele mai elegante, importante si frumoase femei din lume, precum Printesa Grace, Regina Fabiola, Marlene Dietrich, Ingrid Bergman. De asemenea familiile Rothschild si Rockefeller.
A fost pus in scena pe Broadway un musical inspirat de viata celebrei Coco Chanel, rolul principal fiind interpretat de Katharine Hepburn, iar succesul a fost surprinzator.
Printre prietenii lui Coco Chanel se numarau personalitati ale lumii artistice precum Cocteau, Colette, Dali sau Picasso, care i-au oferit adesea noi surse de inspiratie. Nu au fost singurii. Una dintre cele mai importante relatii a fost cea cu Ducele de Westminster, care a cerut-o in casatorie, dar a fost refuzat cu o replica ramasa celebra "Au existat mai multe Ducese de Westminster, dar exista o singura Coco Chanel".
Parfumurile Chanel
Dorind sa diversifice oferta Chanel, Coco va realiza si o gama de parfumuri, in colaborare cu unii dintre cei mai importanti experti in domeniu. Primul avea sa fie celebrul Chanel No 5, realizat in 1921.
Se pare ca Ernest Beaux, care lucrase ca parfumier pentru tarii Rusiei, i-a oferit lui Coco Chanel doua serii de variante, numerotate de la 1 la 5 si de la 20 la 24, iar creatoarea a ales numarul 5.
Cand Ernest a intrebat-o ce nume va purta parfumul, aceasta i-a raspuns ca va fi pur si simplu Chanel Nr 5, pentru ca il va lansa pe 5 mai, in speranta ca aceasta coincidenta ii va purta noroc. Dupa cum s-a vazut mai tarziu, Chanel No 5 a fost un succes imens.
Primul model al sticlutei a fost realizat chiar de Chanel, care a realizat o schita foarte simpla, care sa se remarce tocmai prin liniile clasice. Coco Chanel l-a ales ca producator si distribuitor al parfumurilor sale pe Pierre Wertheimer, un celebru om de afaceri si proprietar al Companiei Bourjois.
A fost doar primul pas in acest domeniu, pentru ca intre 1920 - 1930 Coco Chanel va lansa mai multe noi parfumuri, intre care Chanel No 22 in 1922, Cuir de Russie in 1924, Gardenia in 1925, Bois des Iles in 1926.
Chanel No 19, unul dintre cele mai apreciate, si-a primit numele dupa ziua de nastere a creatoarei, compozitia fiind realizata de succesorul lui Ernest Beaux, Henri Robert. Chanel No 19 a fost lansat pe 19 august 1970, cand creatoarea implinea 87 de ani si era o legenda a modei. Avea sa fie si ultima lansare importanta, Coco Chanel murind cateva luni mai tarziu.
In 1984 Karl Lagerfeld prelua casa Chanel, iar noul "nas" al companiei, Jacques Polge, a oferit un nou parfum, un adevarat omagiu numit Coco. Mai mult, in amintirea celei care infiintase compania a fost lansat din nou modelul de sticluta din 1921 pentru No 5. In 1990 se lanseaza Egoiste, un parfum pentru barbati, urmat in 1996 de Allure, iar in 2002 de Coco Mademoiselle.
Familia Wertheimer detine si astazi Compania Chanel, iar de-a lungul anilor numeroase personalitati ale lumii artistice au aparut in reclamele pentru celebrele parfumuri, cum a facut Catherine Deneuve, care a fost imaginea Chanel No 5 in Statele Unite. Carole Bouquet, avea sa fie mai mult decat imaginea Casei Chanel - femeia franceza perfecta si moderna.